Altruism sau egoism...?

"Nu există persoană pe lumea asta căreia să îi pese mai mult de altcineva decât de sine.". Recent, am auzit această idee. Bineînțeles, afirmația respectivă mi-a ridicat o serie de întrebări: Oare chiar este adevărat? Dacă da, cărei tipologii de oameni se poate aplica? Poate fi considerată o regulă generală? Firește, inițial poate părea complet eronat și aproape imposibil. Cum ar putea un sentiment aparent pur- de iubire, altruism, empatie, sau un gest nevinovat- să pornească de la o bază exclusiv egoistă? În urma unui proces reflexiv relativ îndelungat, am ajuns la concluzia că ar putea fi real, cel puțin în anumite cazuri.

Practic, se poate găsi un fundament egoist pentru orice acțiune- de la cele mai simple, până la cele mai complexe- pentru orice intenție, oricât de inofensivă ar putea părea. De unde știm că dorința unei personae de a realiza o fapta bună nu izvorăște, de fapt, din teamă, sau din incapacitatea de a spune “nu”, refuzul creându-i o stare de discomfort, evident, nedorită? NU știm. De unde știm că o asemenea acțiune nu este datorată faptului că natura sa atrage după sine o stare de împlinire, liniște și echilibru psihic? Nici asta NU știm. Dar de unde știm că grija profundă față de o persoană apropiată, însoțită de manifestările și gesturile specifice, nu este de fapt bazată pe teama de a pierde ființa îndrăgită, declanșând automat sentimentul de singurătate care poate reprezenta pentru unii o sursă de tulburare emoțională? Sau că neîncrederea în sine care alimentează sentimentul de neputință de a se descurca în lipsa companiei, nu va conduce astfel la același tip de comportament, pornind însă de la o baza egoistă? NU știm sigur. Poate

Evident, nu putem generaliza sau asuma gradul de aplicabilitate al acestor ipoteze. Cu toate acestea, validitatea întrebărilor menționate anterior nu poate fi contestată. Pare firesc ca fiecare dintre noi să avem inclusă în structura noastră această “autoconservare” ce ne servește drept mecanism de apărare, însă întrebarea este în ce măsură este ea implicată în manifestările noastre în plan afectiv…? Desigur, ca în orice situație, mediul constituie un factor decisiv. De exemplu, calitatea protecției și siguranței emoționale oferite de părinți de-a lungul timpului, predominant în copilărie, poate influența puternic nevoia (sau lipsa ei) de a construi un sistem de autoapărare împotriva factorilor agresivi ai mediului exterior. Acești factori ce reprezintă ”amenințări” sunt interpretați diferit în funcție de caz și de experiențele anterioare, răspunsurile emoționale fiind reglate conform acestora.

Revenind acum la problematica principală a acestei postări – este iubire/empatie/altruism sau este egoism?

P.S.: În cazul în care acest subiect v-a stârnit curiozitatea, sunteți invitați să continuați discuția în secțiunea “forum”, accesând butonul omonim!

De asemenea, temele abordate în această postare, alături de cele ce vor urma, nu includ date verificate științific. Ele sunt bazate pe curiozități și opinii personale, însă în cazul în care vor avea drept fundament un fapt științific, acest lucru va fi menționat ca atare. Mulțumesc!